Despre fructe

Afine

Afinele se obtin, in principal, din flora spontana cu precadere afinisurile de munte. Afinele sunt de fapt bobite mici cantarind intre 1—2.5 g, grupate in ciorchini. Ele au coaja vanata, acoperita cu pruina groasa, albastra. Deoarece sunt niste fructe foarte perisabile, afinele trebuie trebuie pastrare in incaperi racoroase, cu o temperatura de 10—12°C. Se pot pastra circa 4-5 zile

In functie de soi si de conditiile climatice ale anului, afinele ajung la maturitate de la sfarsitul lunii iulie pana in septembrie, si se coc pe rand. In tara noastra se cultiva soiuri de afin cu coacere timpurie (Weymoutli, Ivanhoe), mijlocie (Bluecrop, Blueray) si tarzie (Rubel, Pemberton, Coville).
Perioada optima de recoltare a frunzelor de afin, in scopuri terarpeutice, este de la sfarsitul lunii iulie pana in septembrie. Frunzele se recolteaza impreuna cu lastarii, de pe care se detaseaza ulterior. Afinele nu se preseaza, deoarece se innegresc.


Afinele contin 80-85% apa, 7,0-14,5% zaharuri, 0,56 -1,13% acizi (tartric, malic, citric, benzoic, oxalic, succinic, lactic), 0,36-0,55% substante tanante, 0,5-0,6% substante pectice, 0,62-1,15% proteine pro vitamina A, vitaminele B, C, acid pantotenic (vitamina B3), vitamina PP, vitamina E, mirtilina, ulei (31% in fructele uscate), antociani, precum si saruri minerale (0,23-0,32 %).
Afinele se consuma proaspete, uscate (deshidratate) sau prelucrate sub forma de suc, compot, sirop, lichior, dulceata, jeleu (peltea), marmelada, afanata. Ele se preteaza bine si la congelare. Se folosesc, de asemenea, la prajituri, creme, spume si alte produse, de cofetarie.


Sucul de afine se mai foloseste in vinificatie, pentru a intensifica culoarea (este colorant natural) si a mari aciditatea vinului de struguri. Datorita acidului benzoic pe care-l contin afinele si care opreste fermentatia, nu se pot folosi singure pentru preparare de cidru.
Pentru ca au un continut ridicat in pectina, care in prezenta acizilor organici favorizeaza gelificarea produselor, afinele se folosesc ca adaos la sucul de mere din care se fabrica marmelada.
Datorita continutului ridicat in substante baetericide (acid citric, acid benzoic) si in taninuri, afinele proaspete sau uscate sunt un puternic antiseptic intestinal, au efect astringent, antidiareic. Afinele au efecte benefice asupra sistemului circulator; se recomanda in ateroscleroza, afectiuni coronariene, sechele de infarct, arterita, sechele de flebita, varice, hemoragii prin fragilitate capilara etc. C. D. Jarwis (1976) arata ca prin consumarea unui pahar cu suc de afine in timpul mesei se previne depunerea calciului pe peretii vaselor sanguine.


Afinele contribuie la cresterea acuitatii vizuale si amelioreaza vederea nocturna. Afinele au rol de regenerare a celulelor hepatice (tonifica ficatul). Ele au de asemenea, rol hipoglicemiant (antidiabeticj, datorita mirtilinei, care face, sa scada zaharul din sange.

Visine

Visinele sunt printre cele mai intalnite fructe din tara noastra. Sunt folosite in bucatarie la prepararea a tot soiul de bunatati, si sunt recomandate pentru cardiaci, obezi si pletorici.

Merele

Merele sunt pe primul loc intre fructele speciilor pomicole cultivate in zonele de clima temperata. Ele sunt reprezentate prin soiuri de vara, cu coacerea in iulie-august (Aromat de vara, Red Melba, James Grieve) soiuri de toamna care se consuma in septembrie-noiembrie (Frumos de Voinesti, Parmen auriu) soiuri de iarna care se recolteaza in septembrie-octombrie si se pot pastra pana in aprilie-mai, iar unele chiar pana in iunie (Jonathan, Delicios auriu, Starkimson, Wagener). Practic, in conditiile tarii noastre, merele se pot consuma in stare proaspata in tot cursul saptamani.

Struguri Nobili

Sa cunoastem citeva soiuri nobile. Sint soiuri straine introduse in cultura provenind din alte tari sau autohtone, adica soiuri provenite din vitele indigene existente inainte de aparitia filoxerei in podgoriile noastre si care necesita tratamente complete impotriva bolilor si a daunatorilor. Orice podgorean cunoaste bine soiurile nobile existente in cultura.

Pepene verde

Pepenele verde apartine familiei Pepenele verde apartine familiei Cucurbitaceae si isi are originea in desertul Kalahari, de unde s-a raspandit in toate zonele cu clima calda. Planta este cunoscuta de foarte multa vreme (cu circa 1500 ani inainte de, iar din secolul al XlV-lea in Europa. Pepenele verde se cultiva pentru fructele sale, care se consuma in stare proaspata, si este foarte apreciat pentru continutul in diferite vitamine (A, B, C, PP), saruri minerale (de K, P, Ca, Fe), continut ridicat in zaharuri. Consumul de pepeni verzi se recomanda sub forma de cura in afectiunile renale.
si isi are originea in desertul Kalahari, de unde s-a raspandit in toate zonele cu clima calda. Planta este cunoscuta de foarte multa vreme (cu circa 1500 ani inainte de, iar din secolul al XlV-lea in Europa. Pepenele verde se cultiva pentru fructele sale, care se consuma in stare proaspata, si este foarte apreciat pentru continutul in diferite vitamine (A, B, C, PP), saruri minerale (de K, P, Ca, Fe), continut ridicat in zaharuri. Consumul de pepeni verzi se recomanda sub forma de cura in afectiunile renale.

Avocado


Denumire stiintifica: Persea americana MillerFamilie: LauraceaeOrigine:america tropicala; exista trei tipuri recunoscute, care se cultiva in Mexic, Guatemala si Indiile de vest. Avocado se cultiva in aceasta zona inca din perioada precolumbiana. Primele importuri inregistrate in Florida au avut loc in 1833, iar in California in 1856.

DescrierePomul - inaltime medie spre mare (9,1 - 19,8 m); avocado este clasificat ca pom fructifer mereu verde, desi unele varietati isi pierd frunzele pentru scurt timp, inainte de a inflori. Foliajul variaza intre foarte jos, dens si simetric pana la avocado cu frunzis inalt si asimetric. Ramurile se rup usor din cauza vantului puternic sau daca pomul e incarcat de fructe. Frunzele - ating 7,6 - 40,1 cm lungime si au forme variabile (eliptice, ovale, lanceolate). De cele mai multe ori, frunzele sunt tepoase si rosiatice cand sunt tinere, pentru ca in timp sa devina fine, lucioase si de culoare verde inchis. Florile - avocado are mai multe inflorescente (structuri care tin florile) laterale. Florile sunt foarte frumoase, galben-verzui, cu 1-1,3 cm diametru. Fructul - este asemanator caisei in sensul ca are un singur sambure, inconjurat de pulpa untoasa a fructului. Avocado contine intre 3 - 30% ulei. Pielita variaza din punctul de vedere al grosimii si texturii. La maturitate, fructul este verde, negru, purpuriu sau rosiatic, in functie de varietate. Forma difera; pot fi sferice si cantaresc in general 2,3 kg.

De obicei, fructul nu se coace pana nu cade sau este cules din pom. In Florida se considera ca fructul a ajuns la maturitate la o anumita data si cand atinge o anumita dimensiune si greutate, aceste date si masuratori variind in functie de soi. O alta metoda presupune recoltarea fructului atunci cand acesta contine o cantitate minima de ulei, insa aceasta metoda nu functioneaza mereu cu succes.


Ingrijire si cultivareDistantele la care se planteaza avocado depind de tipul de sol si de fertilitatea acestuia. In serele comerciale, pomii sunt plantati la 4,6 - 7,6 m pe randuri si 7,6 - 9,1 m intre randuri. Cand este cultivat ca planta de interior, acest aspect nu mai este important. Taierile de formare se efectueaza in primii doi ani, de preferinta, pentru a incuraja lastarii laterali si ramificatia in general. In cultivarea comerciala, dupa cativa ani de recolte, se taie varfurile pomilor pana la 4,9 - 6,1 m. Aceasta practica inlatura necesitatea de stropire si micsoreaza efectele daunatoare ele furtunilor puternice. Aceasta operatie trebuie facuta imediat dupa recoltarea fructelor la varietatile timpurii, dar dupa ce pericolul de inghet a trecut la cele tarzii. Taierile severe care se fac pentru a reduce dimensiunea foliajului nu fac rau pomului, dar reduc cantitatea de fructe pentru cateva sezoane


PamantulAvocado nu tolereaza solul foarte ud, dar se adapteaza la multe tipuri de sol cu drenaj bun. Udarea continua si implicit inundarea radacinilor duce in cele din urma la stoparea cresterii si la disparitia fructelor. In aceste conditii, avocado este foarte sensibil la putrezirea radacinilor. Pomii cresc la fel de bine si fructifica in soluri nisipoase, daca sunt tratati cu fertilizatori.

FertilizareaArbustii de avocado tineri trebuie fertilizati la fiecare 1-2 luni in timpul primului an de la plantare, incepand cu 114 g de substanta fertilizatoare si ajungand pana la 455 g, pentru fiecare arbust. Dupa aceea, 3-4 aplicatii pe an in cantitati proportionale cu dimensiunea pomului sunt suficiente. Pentru arbustii tineri folositi un amestec de 6-10% nitrogen, 6-10% acid fosforic, 6-10% potasiu si 2-6% magneziu. La arbustii cu fructe, reduceti cantitatea de acid fosforic la 2-4%.


Pomii care cresc in soluri calcaroase trebuie sa primeasca anual, suplimente de cupru, zinc, mangan si boron, cel putin in primii 4-5 ani. Dupa aceea, au nevoie numai de zinc, mangan so boron. Avocado poate avea o deficienta de fier daca este plantat in sol alcalin; acest lucru poare fi prevenit prin corectarea periodica cu substante nutritive.

UdareaAvocado este oarecum tolerant la seceta; cu toate acestea, udarea regulata in perioadele secetoase este benefica pentru dezvoltarea arbustului, mai ales daca se doresc fructe. Important este ca de cand infloreste si pana cand incepe dezvoltarea fructului este necesar sa se evite uscarea pamantului si orice stres legat de secera. In perioadele ploioase udarile se reduc.

TemperaturaUnele varietati si hibrizi originari din Indiile de vest se adapteaza cel mai bine la clima tropicala si in zonele relativ lipsite de ingheturi. Varietatile mexicane sunt mai rezistente la temperaturile scazute.

Unele din soiurile tolerante la frig care sunt cultivate in Florida sunt: 'Brogdon', 'Gainesville', 'Mexicola' si 'Winter Mexican'. Soiurile cu rezistenta moderata la frig sunt 'Tonnage', 'Choquette', 'Hall', 'Lula', 'Taylor', 'Monroe' si 'Brookslate', iar cele care sunt foarte sensibile la frig sunt 'Simmonds', 'Pollock', 'Dupuis', 'Nadir', 'Hardee' si 'Waldin'.

InmultireaMajoritatea soiurilor de avocado nu pot fi inmultite cum trebuie prin seminte; dintr-o samanta nu iese acelasi soi de avocado ca arbustul din care a provenit, de aceea metoda de baza este cea vegetativa. Butasii tineri, vigurosi se altoiesc in lunile reci, din noiembrie pana in martie, dar aceasta operatie se poate realiza si din iunie.

Totusi, pentru cei care iubesc foarte mult plantele si isi doresc un avocado, iata o metoda de inmultire prin sambure: 1. spalati samburele de avocado si suspendati-l deasupra unui pahar plin cu apa, cu ajutorul a 3 scobitori infipte in el; apa din pahar trebuie sa acopere cam 2,5 cm din sambure.2. asezati paharul intr-un loc cald, in care sa nu primeasca lumina directa. Un sambure matur se va sparge si va produce radacini si tulpina in aproximativ 2-6 saptamani. 3. cand tulpina a crescut 15-17 cm, taiati-o pana cand are numai 7-8 cm. 4. cand radacinile au devenit groase si tulpina a infrunzit iar, plantati avocado intr-un ghiveci de terracota cu diametrul de 25-27 cm, intr-un amestec de pamant bogat in humus; samburele trebuie numai pe jumatate bagat in pamant.5. udati planta bine, dar lasati pamantul sa se usuce putin intre udari.6. si dupa plantarea in ghiveci, cand tulpina atinge 30 de cm, taiati 15 cm din varf pentru a incuraja remanificatia.

Boli si daunatoriCum o planta sanatoasa este mai rar atacata de daunatori si boli, aveti grija ca arbustul de avocado sa aiba pamant bogat in humus, numai jumatate de sambure sa fie in pamant, sa il udati frecvent. Cu cat primeste mai multa lumina, cu atat este mai bine. Daca frunzele se ingalbenesc, este un semn ca arbustul primeste prea multa apa si este recomandabil sa nu il mai udati 1-2 zile.Daca frunzele capata o culoare maronie si par arse la la varfuri, inseamna ca in pamant s-a acumulat prea multa sare: udati cu multa apa si lasati-o sa se scurga apoi in tavita ghiveciului.