Despre fructe

Afine

Afinele se obtin, in principal, din flora spontana cu precadere afinisurile de munte. Afinele sunt de fapt bobite mici cantarind intre 1—2.5 g, grupate in ciorchini. Ele au coaja vanata, acoperita cu pruina groasa, albastra. Deoarece sunt niste fructe foarte perisabile, afinele trebuie trebuie pastrare in incaperi racoroase, cu o temperatura de 10—12°C. Se pot pastra circa 4-5 zile

In functie de soi si de conditiile climatice ale anului, afinele ajung la maturitate de la sfarsitul lunii iulie pana in septembrie, si se coc pe rand. In tara noastra se cultiva soiuri de afin cu coacere timpurie (Weymoutli, Ivanhoe), mijlocie (Bluecrop, Blueray) si tarzie (Rubel, Pemberton, Coville).
Perioada optima de recoltare a frunzelor de afin, in scopuri terarpeutice, este de la sfarsitul lunii iulie pana in septembrie. Frunzele se recolteaza impreuna cu lastarii, de pe care se detaseaza ulterior. Afinele nu se preseaza, deoarece se innegresc.


Afinele contin 80-85% apa, 7,0-14,5% zaharuri, 0,56 -1,13% acizi (tartric, malic, citric, benzoic, oxalic, succinic, lactic), 0,36-0,55% substante tanante, 0,5-0,6% substante pectice, 0,62-1,15% proteine pro vitamina A, vitaminele B, C, acid pantotenic (vitamina B3), vitamina PP, vitamina E, mirtilina, ulei (31% in fructele uscate), antociani, precum si saruri minerale (0,23-0,32 %).
Afinele se consuma proaspete, uscate (deshidratate) sau prelucrate sub forma de suc, compot, sirop, lichior, dulceata, jeleu (peltea), marmelada, afanata. Ele se preteaza bine si la congelare. Se folosesc, de asemenea, la prajituri, creme, spume si alte produse, de cofetarie.


Sucul de afine se mai foloseste in vinificatie, pentru a intensifica culoarea (este colorant natural) si a mari aciditatea vinului de struguri. Datorita acidului benzoic pe care-l contin afinele si care opreste fermentatia, nu se pot folosi singure pentru preparare de cidru.
Pentru ca au un continut ridicat in pectina, care in prezenta acizilor organici favorizeaza gelificarea produselor, afinele se folosesc ca adaos la sucul de mere din care se fabrica marmelada.
Datorita continutului ridicat in substante baetericide (acid citric, acid benzoic) si in taninuri, afinele proaspete sau uscate sunt un puternic antiseptic intestinal, au efect astringent, antidiareic. Afinele au efecte benefice asupra sistemului circulator; se recomanda in ateroscleroza, afectiuni coronariene, sechele de infarct, arterita, sechele de flebita, varice, hemoragii prin fragilitate capilara etc. C. D. Jarwis (1976) arata ca prin consumarea unui pahar cu suc de afine in timpul mesei se previne depunerea calciului pe peretii vaselor sanguine.


Afinele contribuie la cresterea acuitatii vizuale si amelioreaza vederea nocturna. Afinele au rol de regenerare a celulelor hepatice (tonifica ficatul). Ele au de asemenea, rol hipoglicemiant (antidiabeticj, datorita mirtilinei, care face, sa scada zaharul din sange.

Visine

Visinele sunt printre cele mai intalnite fructe din tara noastra. Sunt folosite in bucatarie la prepararea a tot soiul de bunatati, si sunt recomandate pentru cardiaci, obezi si pletorici.

Merele

Merele sunt pe primul loc intre fructele speciilor pomicole cultivate in zonele de clima temperata. Ele sunt reprezentate prin soiuri de vara, cu coacerea in iulie-august (Aromat de vara, Red Melba, James Grieve) soiuri de toamna care se consuma in septembrie-noiembrie (Frumos de Voinesti, Parmen auriu) soiuri de iarna care se recolteaza in septembrie-octombrie si se pot pastra pana in aprilie-mai, iar unele chiar pana in iunie (Jonathan, Delicios auriu, Starkimson, Wagener). Practic, in conditiile tarii noastre, merele se pot consuma in stare proaspata in tot cursul saptamani.

Struguri Nobili

Sa cunoastem citeva soiuri nobile. Sint soiuri straine introduse in cultura provenind din alte tari sau autohtone, adica soiuri provenite din vitele indigene existente inainte de aparitia filoxerei in podgoriile noastre si care necesita tratamente complete impotriva bolilor si a daunatorilor. Orice podgorean cunoaste bine soiurile nobile existente in cultura.

Pepene verde

Pepenele verde apartine familiei Pepenele verde apartine familiei Cucurbitaceae si isi are originea in desertul Kalahari, de unde s-a raspandit in toate zonele cu clima calda. Planta este cunoscuta de foarte multa vreme (cu circa 1500 ani inainte de, iar din secolul al XlV-lea in Europa. Pepenele verde se cultiva pentru fructele sale, care se consuma in stare proaspata, si este foarte apreciat pentru continutul in diferite vitamine (A, B, C, PP), saruri minerale (de K, P, Ca, Fe), continut ridicat in zaharuri. Consumul de pepeni verzi se recomanda sub forma de cura in afectiunile renale.
si isi are originea in desertul Kalahari, de unde s-a raspandit in toate zonele cu clima calda. Planta este cunoscuta de foarte multa vreme (cu circa 1500 ani inainte de, iar din secolul al XlV-lea in Europa. Pepenele verde se cultiva pentru fructele sale, care se consuma in stare proaspata, si este foarte apreciat pentru continutul in diferite vitamine (A, B, C, PP), saruri minerale (de K, P, Ca, Fe), continut ridicat in zaharuri. Consumul de pepeni verzi se recomanda sub forma de cura in afectiunile renale.

Avocado


Denumire stiintifica: Persea americana MillerFamilie: LauraceaeOrigine:america tropicala; exista trei tipuri recunoscute, care se cultiva in Mexic, Guatemala si Indiile de vest. Avocado se cultiva in aceasta zona inca din perioada precolumbiana. Primele importuri inregistrate in Florida au avut loc in 1833, iar in California in 1856.

DescrierePomul - inaltime medie spre mare (9,1 - 19,8 m); avocado este clasificat ca pom fructifer mereu verde, desi unele varietati isi pierd frunzele pentru scurt timp, inainte de a inflori. Foliajul variaza intre foarte jos, dens si simetric pana la avocado cu frunzis inalt si asimetric. Ramurile se rup usor din cauza vantului puternic sau daca pomul e incarcat de fructe. Frunzele - ating 7,6 - 40,1 cm lungime si au forme variabile (eliptice, ovale, lanceolate). De cele mai multe ori, frunzele sunt tepoase si rosiatice cand sunt tinere, pentru ca in timp sa devina fine, lucioase si de culoare verde inchis. Florile - avocado are mai multe inflorescente (structuri care tin florile) laterale. Florile sunt foarte frumoase, galben-verzui, cu 1-1,3 cm diametru. Fructul - este asemanator caisei in sensul ca are un singur sambure, inconjurat de pulpa untoasa a fructului. Avocado contine intre 3 - 30% ulei. Pielita variaza din punctul de vedere al grosimii si texturii. La maturitate, fructul este verde, negru, purpuriu sau rosiatic, in functie de varietate. Forma difera; pot fi sferice si cantaresc in general 2,3 kg.

De obicei, fructul nu se coace pana nu cade sau este cules din pom. In Florida se considera ca fructul a ajuns la maturitate la o anumita data si cand atinge o anumita dimensiune si greutate, aceste date si masuratori variind in functie de soi. O alta metoda presupune recoltarea fructului atunci cand acesta contine o cantitate minima de ulei, insa aceasta metoda nu functioneaza mereu cu succes.


Ingrijire si cultivareDistantele la care se planteaza avocado depind de tipul de sol si de fertilitatea acestuia. In serele comerciale, pomii sunt plantati la 4,6 - 7,6 m pe randuri si 7,6 - 9,1 m intre randuri. Cand este cultivat ca planta de interior, acest aspect nu mai este important. Taierile de formare se efectueaza in primii doi ani, de preferinta, pentru a incuraja lastarii laterali si ramificatia in general. In cultivarea comerciala, dupa cativa ani de recolte, se taie varfurile pomilor pana la 4,9 - 6,1 m. Aceasta practica inlatura necesitatea de stropire si micsoreaza efectele daunatoare ele furtunilor puternice. Aceasta operatie trebuie facuta imediat dupa recoltarea fructelor la varietatile timpurii, dar dupa ce pericolul de inghet a trecut la cele tarzii. Taierile severe care se fac pentru a reduce dimensiunea foliajului nu fac rau pomului, dar reduc cantitatea de fructe pentru cateva sezoane


PamantulAvocado nu tolereaza solul foarte ud, dar se adapteaza la multe tipuri de sol cu drenaj bun. Udarea continua si implicit inundarea radacinilor duce in cele din urma la stoparea cresterii si la disparitia fructelor. In aceste conditii, avocado este foarte sensibil la putrezirea radacinilor. Pomii cresc la fel de bine si fructifica in soluri nisipoase, daca sunt tratati cu fertilizatori.

FertilizareaArbustii de avocado tineri trebuie fertilizati la fiecare 1-2 luni in timpul primului an de la plantare, incepand cu 114 g de substanta fertilizatoare si ajungand pana la 455 g, pentru fiecare arbust. Dupa aceea, 3-4 aplicatii pe an in cantitati proportionale cu dimensiunea pomului sunt suficiente. Pentru arbustii tineri folositi un amestec de 6-10% nitrogen, 6-10% acid fosforic, 6-10% potasiu si 2-6% magneziu. La arbustii cu fructe, reduceti cantitatea de acid fosforic la 2-4%.


Pomii care cresc in soluri calcaroase trebuie sa primeasca anual, suplimente de cupru, zinc, mangan si boron, cel putin in primii 4-5 ani. Dupa aceea, au nevoie numai de zinc, mangan so boron. Avocado poate avea o deficienta de fier daca este plantat in sol alcalin; acest lucru poare fi prevenit prin corectarea periodica cu substante nutritive.

UdareaAvocado este oarecum tolerant la seceta; cu toate acestea, udarea regulata in perioadele secetoase este benefica pentru dezvoltarea arbustului, mai ales daca se doresc fructe. Important este ca de cand infloreste si pana cand incepe dezvoltarea fructului este necesar sa se evite uscarea pamantului si orice stres legat de secera. In perioadele ploioase udarile se reduc.

TemperaturaUnele varietati si hibrizi originari din Indiile de vest se adapteaza cel mai bine la clima tropicala si in zonele relativ lipsite de ingheturi. Varietatile mexicane sunt mai rezistente la temperaturile scazute.

Unele din soiurile tolerante la frig care sunt cultivate in Florida sunt: 'Brogdon', 'Gainesville', 'Mexicola' si 'Winter Mexican'. Soiurile cu rezistenta moderata la frig sunt 'Tonnage', 'Choquette', 'Hall', 'Lula', 'Taylor', 'Monroe' si 'Brookslate', iar cele care sunt foarte sensibile la frig sunt 'Simmonds', 'Pollock', 'Dupuis', 'Nadir', 'Hardee' si 'Waldin'.

InmultireaMajoritatea soiurilor de avocado nu pot fi inmultite cum trebuie prin seminte; dintr-o samanta nu iese acelasi soi de avocado ca arbustul din care a provenit, de aceea metoda de baza este cea vegetativa. Butasii tineri, vigurosi se altoiesc in lunile reci, din noiembrie pana in martie, dar aceasta operatie se poate realiza si din iunie.

Totusi, pentru cei care iubesc foarte mult plantele si isi doresc un avocado, iata o metoda de inmultire prin sambure: 1. spalati samburele de avocado si suspendati-l deasupra unui pahar plin cu apa, cu ajutorul a 3 scobitori infipte in el; apa din pahar trebuie sa acopere cam 2,5 cm din sambure.2. asezati paharul intr-un loc cald, in care sa nu primeasca lumina directa. Un sambure matur se va sparge si va produce radacini si tulpina in aproximativ 2-6 saptamani. 3. cand tulpina a crescut 15-17 cm, taiati-o pana cand are numai 7-8 cm. 4. cand radacinile au devenit groase si tulpina a infrunzit iar, plantati avocado intr-un ghiveci de terracota cu diametrul de 25-27 cm, intr-un amestec de pamant bogat in humus; samburele trebuie numai pe jumatate bagat in pamant.5. udati planta bine, dar lasati pamantul sa se usuce putin intre udari.6. si dupa plantarea in ghiveci, cand tulpina atinge 30 de cm, taiati 15 cm din varf pentru a incuraja remanificatia.

Boli si daunatoriCum o planta sanatoasa este mai rar atacata de daunatori si boli, aveti grija ca arbustul de avocado sa aiba pamant bogat in humus, numai jumatate de sambure sa fie in pamant, sa il udati frecvent. Cu cat primeste mai multa lumina, cu atat este mai bine. Daca frunzele se ingalbenesc, este un semn ca arbustul primeste prea multa apa si este recomandabil sa nu il mai udati 1-2 zile.Daca frunzele capata o culoare maronie si par arse la la varfuri, inseamna ca in pamant s-a acumulat prea multa sare: udati cu multa apa si lasati-o sa se scurga apoi in tavita ghiveciului.

stiati ca...?

legatura dintre oameni si pisici dateaza de peste 9.500 de ani? Aceasta informatie provine dintr-un studiu recent care contrazice teoria conform careia pisicile au fost pentru prima data domesticite in Egipt.

“meniul” unei pisici include peste 1000 de specii? Cea mai cunoscuta specie de animale care este folosita de pisici ca hrana o reprezinta rozatoarele (vanatul rozatoarelor constituie si unul din motivele pentru care oamenii au domesticit pisici)
cele mai mari pisici pot atinge chiar si 23 de kg (sau mai mult datorita hranitului excesiv) iar cele mai mici doar aproximativ 1.8-2 kg?

in general, cele mai mari pisici provin din specia Maine Coon? Numele speciei reprezinta regiunea din care provine: statul Maine, USA.
exista o specie de pisici, Manx, care nu au coada deloc sau prezinta un “ciot” de coada? Aceasta este o mutatie genetica naturala a coloanei vertebrale.

sursa:www.stiati-ca.com

,,Cea mai mare colonie de papagali din lume amenintata de agricultori ''

stiati ca : Cea mai mare colonie de papagali din lume este amenintata de extinderea terenurilor agricole si de ignoranta populatiei, informeaza BBC. Existenta celor 180.000 papagali Cyanoliseus patagonus este necunoscuta sau indiferenta celor mai multi dintre argentinieni, in afara de agricultorii implicati, care sunt exasperati ca pasarile le mananca semintele. Agricultorii argentinieni au inceput sa cultive pe zone mai extinse, inclusiv pe terenuri marginale, cum ar fi cele de coasta, unde se gaseste colonia de papagali. Acestia au inlaturat deja o buna parte din vegetatia de tufe din jurul coloniei de papagali, pentru a pregati terenul pentru plantare. Cativa ani de cultivare intensa ar transforma tot acest teren intr-un desert. "Vegetatia este inlaturata intr-un ritm de 3.7% pe an, de 4 ori mai rapid decat in Amazon," a declarat biologistul Juan Masello.Potrivit agricultorilor, papagalii mananca semintele pentru plantare si le distrug recoltele. Unii agricultori ameninta ca vor afuma cuiburile pentru a goni pasarile. Juan Masello afirma insa ca daunele produse de papagali culturilor sunt minime.

sursa:zooland.ro

Despre Sighisoara

Sighisoara este printre putinele orase-cetate locuite din Europa si singurul conservat in cea mai mare parte dar si locuit din Romania. Datorita arhitecturii sale remarcabile, a pozitiei dominante si a ambiantei geografice, orasul a fost supranumit inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea "Perla Transilvaniei". Planul orasului-cetate este caracteristic oraselor germane intemeiate in evul mediu tarziu. Sighisoara are o imagine aparte si datorita faptului ca de secole, în acest burg medieval au convietuit în buna întelegere români, maghiari, sasi si alte nationalitati, care s-au ajutat reciproc, dând nastere unei comunitati multiculturale.

Situandu-se in partea centrala a tarii, distantele pana la principalele localitati de interes economic, administrativ, cultural si turistic nu sunt prea mari: 297 km Bucuresti, 120 km Brasov, 156 km Cluj, 54 km Târgu Mures, 40 km Odorheiu Secuiesc, 90 km Sibiu. Pe directia vest-est Sighisoara este strabatuta de calea ferata electrificata Bucuresti-Brasov-Cluj-Oradea, precum si de soseaua internationala (E60) Bucuresti-Brasov-Tirgu Mures-Cluj-Oradea-Budapesta. Spre nord-est o cale ferata si o sosea leaga Sighisoara de Odorheiu Secuiesc, iar spre sud o alta sosea asigura legatura cu Agnita si de aici cu Fagarasul si Sibiul.

Principalul punct de atractie turistica al Sighisoarei este cetatea medievala, cu turnuri,
bastioane, biserici si case de locuit bine pastrate pâna în zilele noastre: Turnul cu Ceas este principalul punct de intrare în cetate - o imagine simbol a Sighisoarei, adapostind în prezent Muzeul de Istorie al orasului; Turnul Cositorarilor; Turnul Macelarilor; Turnul Cizmarilor; Turnul Croitorilor; Turnul Cojocarilor; Turnul Fierarilor; Turnul Frânghierilor; Turnul Tabacarilor; Biserica Manastirii, Biserica din Deal; Casa Venetiana; Casa cu Cerb; Casa de pe Stânca; Casa cu Sindrila (Eweret); Casa Vlad Dracul etc. Cetatea Sighisoara a primit de-a lungul timpului apelative ca: "Perla Transilvaniei", "margaritar al Transilvaniei", "Nürnberg transilvanean". Sighisoara ni se înfatiseaza ca un veritabil oras-muzeu, oferind vizitatorului modern sansa rara de a realiza o întoarcere în timp, în atmosfera medievala de acum câteva sute de ani.

Cetatea medievala

. Cetatea avea 14 turnuri si 5 bastioane; dintre acestea se pastreaza 9 turnuri si 3 bastioane. Turnurile cetatii constituie interesante vestigii ale arhitecturii medievale.
Turnul cu ceas (Turnul portii), principal punct de intrare in cetate, opus celui strajuit de Turnul croitorilor, se numeste asa datorita ceasului cu figurine, unic in tara noastra, aflat la etajul al patrulea; el constituie o imagine simbol a Sighisoarei si, spre deosebire de celelalte turnuri, ridicate si aparate de diferite bresle, Turnul cu ceas apartinea intregii comunitati, fiind sediul autoritatii publice. Intrarea in cetate prin Turnul cu ceas era deosebit de bine fortificata si aparata de trei porti. Prima poarta se afla sub bolta de trecere pe sub cladirea de azi a Casei de cultura. Ajungem in curtea de acces unde te copleseste maiestuozitatea turnului si forma masiva a barbacanei cu console puternice si guri de aruncare care strajuia poarta a doua. A doua poarta se inchidea cu usi masive de ste
jar intarite cu drugi de fier, iar a treia poarta, cotita putin spre stanga, era incastrata in zidul turnului si se ridica pe scripeti ca o ghilotina. Aceasta s-a pastrat pana in anul 1867. Pe partea stanga a curtii de intrare se afla coridorul doamnelor batrane, o galerie acoperita, construita in 1780, care usura circulatia mai ales in timpul iernii. La capatul acestui coridor se afla camera corpului de garda care pazea intrarea. In partea dreapta a portii de sub turn se vede o chiliuta taiata in zid. Aici erau tinuti condamnatii la moarte in asteptarea executiei.

CLIMATUL

Zona Sighisoara, prin pozitia sa, se incadreaza în sectorul cu clima continentala moderata, prezentand cateva particularitati, in functie de aspectul deluros al regiunii si de culoarul mai coborat al Tarnavei Mari, care în buna parte, influenteaza asupra regimului termic si al precipitatiilor, conducand la inversiuni de temperatura, la frecventa ceturilor si a curentilor de culoar. Clima temperat-continentala se încadreaza regimului climatic al depresiunii Transilvaniei. Media anuala a temperaturii aerului este de 8,2 C, valoare ce indica un potential termic relativ redus si care scoate în evidenta climatul destul de racoros. Valorile temperaturii primaverii (9,1 C) si toamnei (8.7 C) sunt apropiate, amplitudinea termica medie între luna ianuarie (-4.3 C) si luna iulie (18,6 C) fiind de 22, 9 C. Temperatura maxima absoluta a aerului la Sighisoara s-a înregistrat în conditii de timp anticiclonic la 7 septembrie 1946, fiind de 38,1 C, iar minima absoluta de -32,2 C, în iarna
anului 1942, existand conditii locale favorabile acumularii si stagnarii timp îndelungat a aerului rece.Curentii de aer au frecventa cea mai mare dinspre nord-vest, fiind canalizati pe culoarul Tarnavei Mari. Se resimte totusi influenta aerului carpatic, care protejeaza aceasta zona de curentii reci din est si nord-est, mai ales în timpul iernii. Invaziile frecvente ale maselor de aer din vest, asigura o umiditate a aerului constant mai ridicata. Nebulozitatea înregistreaza valori ridicate, în special iarna si primavara, cand aerul este mai înnorat, valori peste sase zecimi, iar umezeala relativa este mare, fiind explicabila datorita frecventei mai mari a maselor de aer umed din vest. Valori mai scazute ale nebulozitatii se înregistreaza vara, cand aerul este mai senin, valori sub cinci zecimi, media anuala fiind de 5.7 zecimi.

DEMOGRAFIA

In anul 1930 numara 13.033 locuitori, dintre care 5.236 germani, 4.366 romani, 2.896 maghiari, 356 tigani, 146 evrei s.a. Sub aspect confesional populatia era alcatuita din 5.034 luterani, 4.425 ortodocsi, 1.195 reformati, 1.320 romano-catolici, 581 unitarieni, 257 greco-catolici, 161 mozaici s.a.

SURSA:WWW.GHIDSIGHISOARA.RO

Despre porumbei

Porumbeii au fost folositi, din cele mai vechi timpuri, drept curieri ai unor mesaje importante: erau foarte rapizi, nu cereau alta plata in afara de cateva boabe, nu uitau niciodata drumul si cadeau rareori in mainile dusmanilor.

Acum, columbofilii (cei care se ocupa cu cresterea porumbeilor de rasa) ingrijesc aceste zburatoare doar din pasiune, ducandu-si pasarile la diferite concursuri de penaj sau de zbor. Mananca boabe de porumb, seminte de floarea-soarelui, orzoaica, boabe de orez, de canepa si in, de grau, chiar si boabe de mazare, mei.

Se poate face amestec sau se dau separat, alternand. Iarna, porumbeii au mai multa nevoie de un amestec format din 30% porumb si tot atata orzoaica, 10% mazare, 8% grau, 5% floarea-soarelui, 2% orez. In perioadele de naparlire, meniul se completeaza neaparat cu rapita, mei si canepa.