joi, 10 iunie 2010

Eclipsa

ECLIPSA

Eclipse de Lună au loc de cel puţin 2 ori pe an, atunci când razele solare sunt împiedicate de către Pământ să ajungă la Lună. În timpul unei eclipse de Lună Luna este mereu în faza de Lună Plină. Dacă ne-am găsi pe Soare în timpul producerii eclipsei, Luna s-ar ascunde în spatele Pământului. Orbita Lunii fiind înclinată cu 5 grade faţă de planul orbitei Pământului, ecliptica, cele mai multe Luni Pline nu aduc eclipse de Lună, Luna fiind ori prea la nord, ori prea la sud faţă de conul de umbră a Pământului.
Pentru a se realiza o eclipsă de Lună, nodul ascendent sau nodul descendent trebuie să se afle în apropierea celor 2 puncte (noduri lunare).



Conul de umbră a Pământului poate fi împărţit astfel: umbra şi penumbra. În porţiunea de umbră nu există niciun fel de lumină solară directă. Totuşi,datorită diametrului unghiular mare al Soarelui, mai există şi o iluminare parţială, în afara umbrei Pământului, această porţiune chemându-se penumbră.



O "eclipsă penumbrială" apare atunci când Luna e în preumbra Pământului. Penumbra nu cauzează modificări importante, adică nu se întunecă, pe suprafaţa Lunii, mulţi spun că totuşi suprafaţa Lunii devine un pic gălbuie. Un tip foarte rar de eclipsă penumbrală este "eclipsa penumbrială totală", în timpul căreia Luna stă în întregime în penumbra Pământului.
O "eclipsă parţială de Lună" apare atunci când numai o porţiunde din Lună intră în umbra Pământului. Când întreaga suprafaţă a Lunii trece în umbra Pământului asistăm la o "eclipsă totală de Lună". Viteza Lunii prin umbra Pământului este de un kilometru pe secundă (3600 km/h), şi trecerea poate dura în total aproape 107 minute.



Totuşi timpul de la primul contact al Lunii cu conul de umbră al Pământului până la ultimul contact este mult mai mare, putând dura chiar şi 6 ore. Cea mai lungă eclipsă totală lunară dintre 1000 î.Hr. şi 3000 d.Hr. a durat 1 oră, 47 minute, 14 secunde şi a avut loc în anul 31 mai 318. Distanţa relativă între Pământ şi Lună în momentul eclipsei poate afecta durata ei. În mod particular, când Luna este la apogeu (punctul cel mai îndepărtat faţă de Pământ de pe orbita Lunii), distanţa orbitală a Lunii este mai mică. Diametrul umbrei nu scade aşa de mult odată cu distanţa.



Un "selenelion" sau "selenehelion" este un tip de eclipsă când atât Luna eclipsată cât şi Soarele se pot vedea în acelaşi timp. Acest aranjament cosmic particular a dus la apariţia termenului de "eclipsă orizontală". Poate fi obsevată imediat după răsărit sau înainte de apus.



sursa:www.wikipedia.ro











joi, 3 iunie 2010

Fulgerul

Norii de furtuna se formeaza cand aerul cald si umed se inalta cu viteza.

daca picaturilr de apa sau cristalele de gheata se ciocnesc,produc electricitate.

astfel apar fulgerele.

la caldura fulgerului,aerul din jur se dilata cu rapiditate ,provocand un bubuit-tunetul.

FURTUNILE
prin furtuna intelegem vant puternicsi ploaie torentialasau zapada.
in unele parti ale lumii,vanturilecare se deplaseazacu mare viteza sau uraganelesi tornadele pot fi suficientde puternice pentrua provoca mari pagube si chiar pierderi de vieti omenesti.
ploile torentiale sau VISCOLUL inundatii ,alunecari de terensau AVALANSE in zonele muntoase.

Uraganele


Un uragan este o furtuna care se preduce in regiunile tropicale.

Aerul cald si umedse ridica deasupra oceanelor,apoi incepe sa se roteasca,alcatuind o spirala.

Se formeazanorii si se produc avers ploaie.

Vanturi foarte puternice vuiesc in jurul unui centru calm,numit,,ochiul'' furtunii.

Cand uraganul se deplaseaza deasupra solului,provoacamari pagube:smulge copaci din radacini si rastoarna auto mobile.
O tornada este o coloana de aer rasucit in spirala,care se deplaseaza cu o vitezade pana la 400
kilometri pe ora.
Baza sa poate avea un diametru de numai 100 de metri,dar vanturile sunt atat de puternice,incat distrug aproape totul in cale.

marți, 1 iunie 2010

''Fluturele care imita furnicile dezvaluie secretele conservarii,,















O specie de fluture ce a disparut din Marea Britanie in urma cu 30 de ani din cauza intreruperii ciclului sau de viata, traversa pe perioada vietii o etapa in care imita furnicile, detaliu ce poate oferi indicii despre conservare, informeaza Reuters.Fluturele Maculinea arion, reintrodus recent cu succes in Marea Britanie din Suedia, a disparut din cauza erorii specialistilor in conservare. Acestia au lasat iarba sa creasca pana la inaltimi la care solul a devenit impracticabil pentru furnicile rosii cu care se hranesc fluturii.



Primul ajutor in caz de otravire a cainelui




Majoritatea cazurilor de otravire a cainelui au loc in casa. Casa care este plina de lucruri ce, inghitite de caini, le pot produce mai mult rau decat ne-am inchipui. Otrava poate patrunde in organism fie facandu-si loc prin piele, fie inhalata direct in plamani, cele mai des intalnite cazuri fiind acelea in care un caine mananca, din curiozitate, ceva toxic.




Tipuri de otrava



Medicamentele sunt o prima sursa de otravire a cainelui. Pentru ca acesta poate manca aspirina, pastile contraceptive sau tablete de somn, medicamente lasate, din neglijenta, la indemana sa





Apoi, o alta sursa de otravire o reprezinta solutiile de spalat sau detergentii. Mai ales ca unii caini au obiceiul de a bea apa din toaleta si, daca tot au trecut pe acolo, se pot gandi sa si manance ceva, apeland la detergentii lasati prin baie.Otravurile impotriva diferitor daunatori sau chiriasi nepoftiti ai casei vin si ele la rand, indiferent daca este vorba de substante ce combat aparitia gandacilor, a furnicilor sau a soarecilor. Oricare dintre acestea poate produce probleme mari cainelui dumneavoastra.Substantele chimice tinute in garaj, daca aveti unul, sunt si ele un pericol continuu pentru sanatatea cainelui. Lichidul de frana, scurs de la masina, la fel, petele de benzina sau ulei, vopselurile, creuzetele si tot ce tine de acestea pot constitui, oricand, un puternic focar de probleme. Ce sa facetiDaca ati prins cainele exact cand manca ceva care ar putea duce la otravire, atunci actionati rapid, incercand sa-l faceti sa verse ce a inghitit. In cazul in care materialul ingerat nu este coroziv, atunci ii puteti da cainelui mustar, apa cu sare sau bicarbonat alimentar, pentru a vomita. Dar faceti acest lucru numai daca sunteti sigur ca a trecut mai putin de o ora de la momentul la care cainele a ingerat otrava. Altfel, va fi prea tarziu, si nu veti face altceva decat sa ii puneti si mai multe probleme decat are. Chiar si in acest moment, sa il hraniti cu lapte si cereale poate duce la situatia in care o parte din otrava poate fi absorbita din organism. Oricum, de la acest punct va trebui sa va anuntati veterinarul, mai ales daca a inghitit o substanta mai ciudata, despre care nu se stie cum actioneza asupra organismului uman.15 august 2005




Delfinii si oamenii sufera de maladii similare




Delfinii si oamenii sufera de maladii asemanatoare, au demonstrat cercetatorii intr-un nou studiu ce ar putea contribui la crearea de noi tratamente impotriva diabetului si la prevenirea cancerului uterin sau la determinarea efectelor potentiale ale poluarii apelor de coasta asupra oamenilor, potrivit AFP, citat de Mediafax."Delfinii, ca si oamenii, sunt mamifere si regimul lor alimentar include pestii si fructele de mare pe care le consumam si noi", a declarat Carolyn Sotka, de la Administratia Americana a Oceanelor si Atmosferei (NOAA), principala coordonatoare a acestor studii...


Delfinii orbi din raul Ind sunt pe cale sa dispara


O specie de delfini orbi, deja inclusa pe lista animalelor pe care de disparitie de World Conservation Union, ce traieste in raul Ind din Pakistan, este tot mai aproape de extinctie, informeaza agentia Xinhua.Delfinii "platanista gangetica minor" sunt mamifere de culoare maronie-roz, ce cantaresc pana la 110 kilograme si cresc pana la o dimensiune de 2,5 metri. Ei se disting de restul speciilor prin botul foarte lung ce se lateste spre varf, iar dintii superiori si cei inferiori sunt vizibili chiar si atunci cand gura mamiferului este inchisa.
Balenele si delfinii merita "drepturi egale cu omul"


“Drepturile omului” trebuie aplicate si pentru balene si delfini, datorita dovezilor tot mai bogate despre inteligenta lor, sustine un grup de experti in conservare, din domeniul juridic si filosofi, potrivit Reuters.“Sustinem ca toate cetaceele, la fel ca oamenii, au dreptul la viata, libertate si bunastare”, se arata intr-o declaratie comuna redactata dupa o reuniune de doua zile a Societatii pentru conservarea Balenelor si Delfinilor (WDCS).
sursa:www.zooland.ro